Inca din primul an de facultate am fost interesata sa studiez indeaproape acest subiect, dar pana sa imi fac curaj sa ma inscriu la un curs de specializare, i-am citit cartea domnului I. Bâtlan, “Philosophia moralis. Prelegeri de etică” unde am descoperit o abordare diferita asupra a ceea ce inseamna “morala”, “etica” si “deontologie”. Cursul la care am participat a avut ca scop exact cunoaşterea principalelor puncte de vedere privind etica în domeniul afacerilor, a normelor de conduită la nivelul întreprinderii, managementului, salariaţilor, al relaţiilor externe ale firmei, cu particularizări în sfera afacerilor din sectorul tertiar; crearea şi implementarea codurilor etice în întreprinderi. Etica in afaceri reprezinta un domeniu de studiu aplicativ al eticii, cu privire la determinarea principiilor morale şi a codurilor de conduită ce reglementează relaţiile interumane din cadrul organizaţiilor şi guvernează deciziile oamenilor de afaceri sau ale managerilor.
Termenii care stau la baza acestei stiinte sunt valorile respectiv sistemul de valori, virtutile, regurile morale si principiile. Daca ar fi sa dau cateva definitii, as spune ca valoarea reprezinta ceea ce alegem ( noi, societatea) sau credem că ar merita valorat (autonomie, confidenţialitate, justiţie, toleranţă, a nu face rău, respect pentru ceilalţi, adevăr, libertate etc.). Pe de alta parte cand vorbim despre sistemul de valori, vorbim despre modul in care ne ierarhizam propriile valori, vorbim despre ceea ce ne ghideaza in luarea deciziilor. Pietrele de temelie in luarea unor decizii intr-o companie sunt virtutile(valori îndreptate spre acţiune) si regulile morale, mai exact, un ghid al acţiunilor noastre, sau ceea ce justifică judecata morală şi acţiunile noastre. In urma analizei elementelor ce constituie fundamentul eticii in afaceri, putem afirma ca principiile etici reprezinta acea parte a teoriei normative, care clarifica si apara anumite reguli ori judecati de conduita morala.
Din punctul meu de vedere cele mai importante principii morale care stau la baza acestei stiinte sunt urmatoarele:
- scopul nu scuză mijloacele (o intenţie bună nu justifică o acţiune neetică);
- mijloacele nu scuză scopul (o acţiune bună nu justifică o rea intenţie);
- nu există acţiuni neutre din punct de vedere moral;
- niciodată nu trebuie făcut rău în mod direct;
- nu trebuie dorit răul;
- trebuie evitat răul;
- se poate tolera un “rău mai mic”, atunci când alternativa este şi mai rea;
- trebuie căutat întotdeauna binele “cel mai mare” (care este bun pentru cei mai mulţi oameni);
- imparţialitatea, deschiderea, raţionalitatea trebuie să ne ghideze în orice acţiune.
In teorie dar şi în practică întâlnim adesea termenii de “etică”, “morală”, “deontologie”. Aceştia au parţial sensuri diferite, chiar dacă se referă în general la aceeaşi problematică. Termenul “morală” desemnează un anume cod social, un ansamblu de reguli cărora fiecare individ trebuie să i se conformeze pentru a fi acceptat în societate. Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, normelor, regulilor determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi colectivitate (familie, grup, clasă, naţiune, societate), în funcţie de categoriile bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate şi a căror respectare se întemeiază pe conştiinţa şi pe opinia publică. In sens mai larg, de asemenea, morala cuprinde şi fenomenele care ţin de conştiinţa morală şi individuală, calităţile şi defectele morale, judecăţile şi sentimentele morale, valorile morale etc. Morala este o formă specifică a raporturilor dintre oameni, dintre diferite grupuri sociale. Ea depinde de condiţiile existenţiale ale unei anume comunităţi umane, deci nu poate avea un caracter abstract, general valabil, ci mai degrabă îi este propriu un caracter relativ. Căci, aşa cum spunea Blaise Pascal, “ce e bine dincolo de Pirinei e rău dincoace de Pirinei”. Si totuşi, de-a lungul istoriei, de la un tip de orânduire la alta, rămân valabile numeroase elemente de morală; imperative precum “Să nu ucizi”, “Să nu furi”, “Să-ţi respecţi cuvântul dat” şi altele nu ţin de o anumită epocă, ci de caracterul omului de fiinţă posesoare a conştiinţei de sine. Ele sunt considerate norme morale generale sau universale.In timp ce morala este considerată un fenomen real, ce ţine de comportamentul cotidian, de viaţa practico-spirituală reală a indivizilor şi colectivităţilor umane, “etica” desemnează teoria care are ca obiect de studiu acest fenomen real. Etica semnifică deci “ştiinţa binelui şi a răului”. Privită la modul general, etica este o teoria filosofică a moralei cuprinzând de obicei o doctrină despre esenţa acesteia (etica teoretică) şi o fundamentare a unui sistem de norme, valori, categorii morale (etica normativă).In sfârşit, termenul “deontologie” desemnează normele de conduită şi obligaţiile etice în cadrul unei profesii. Este o teorie a datoriei, a obligaţiilor morale în acea profesie (de ex. deontologia medicilor, a avocaţilor, a profesorilor, a contabililor etc.). Ea aplică deci anumite norme morale particulare.Toţi cei trei termeni au referiri la ceea ce este “drept”, “corect”, “just”.
Principiile etice se referă la conduita curentă, la obiceiurile şi atitudinile oamenilor cu privire
la conceptele generale de bine şi rău, de adevăr şi minciună, de echitate şi discriminare, libertate şi
constrângere.
Bibliografie:
- Solomon, Robert, Business Ethics, in A Companion to Ethics, P. Singer (ed), Blackwell, 1996.
- Bowie, Norman, Business Ethics, Englewood Cliffs, NJ, Prentice Hall, 1982.
- I. Bâtlan, Philosophia moralis. Prelegeri de etică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
In perioada 16 17 mai voi participa in calitate de blogger partener la “European CSR Lessons”.
